Jean-Baptiste Quéau de Quincy – omul care a salvat Seychelles capitulând de fiecare datăExistă in istorie o mulțime de eroi care au câștigat bătălii, generali celebri pentru că au refuzat să se predea. Nu este cazul lui Jean-Baptiste Quéau de Quincy si totusi istoria il consemneaza. A ramas in memoria Seychelles pentru ca...știa când să capituleze.
Nu s-a întâmplat doar o dată, nici chiar de două ori. Ci de fiecare dată când în largul insulei Mahé apărea o forță britanică pe care mica așezare franceză nu avea nicio șansă să o învingă. Și tocmai această aparentă slăbiciune avea să devină cea mai eficientă armă a sa.
Suntem la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Seychelles nu seamănă deloc cu paradisul turistic pe care îl cunoaștem astăzi. Pe Mahé trăiesc doar câteva sute de oameni. Există plantații, mici așezări și câteva construcții. Portul de la actuala Victoria este cunoscut drept L'Établissement du Roi – Așezarea Regelui. Pe atunci insulele aparțineau Franței.
In Europa este război. După izbucnirea Revoluției Franceze și conflictele care au urmat, Franța și Marea Britanie se confruntă pe mări și oceane. Iar în Oceanul Indian, marina britanică este o forță pe care o mică insulă precum Mahé nu o poate opri. În această lume si perioada ajunge Jean-Baptiste Quéau de Quincy.
În 1793, el devine comandantul francez al Seychelles, cu o misiune aproape imposibilă: să apere niște insule aflate la mii de kilometri de Franța. Cu foarte puțini oameni, cu foarte puține arme sii fără o flotă capabilă să înfrunte Royal Navy.
Într-o dimineață de mai, in 1794, in largul insulei Mahé apar nave britanice. O escadră condusă de căpitanul Newcome, un foarte bun militar. Britanicii transmit un ultimatum: insulele trebuie să se predea.
Quincy își privește probabil oamenii, puținele tunuri și navele britanice din larg. Ar fi putut face ceea ce istoria ne-a obișnuit să numim „eroic”, adică sa refuze, să tragă, să lupte până la capăt. Daca ar fi făcut asta, foarte probabil, Mahé ar fi fost bombardată, oamenii ar fi murit, iar insulele ar fi fost ocupate oricum.
Quincy a ales însa altceva: a negociat, explicându-le totodată britanicilor că nu are resursele necesare pentru o confruntare serioasă. Dar nu s-a predat pur și simplu ci a negociat condițiile capitulării. Britanicii puteau considera Seychelles o posesie cucerită, însă locuitorii urmau să-și păstreze proprietățile și să-și continue viața.
Pentru Quincy, important nu era steagul arborat pentru câteva ore sau zile, important era ca oamenii să rămână în viață și insulele să nu fie distruse. Britanicii au acceptat, iar navele lor au plecat.
Și aici începe partea aproape comică a poveștii. Englezii pleacă, iar francezii continuă și după plecarea escadrei britanice, viața pe Mahé a revenit în mare parte la normal. Quincy continua să administreze insulele, iar Seychelles rămânea cultural și administrativ profund franceză.
Până când...la orizont apărea din nou o navă britanică. Din nou Quincy nu a încercat să joace rolul eroului. Ci a negociat, a acceptat capitularea. Asa ca britanicii au considerat ca și-au făcut treaba și au plecat, iar viata continua neschimbata in Seychelles.
De-a lungul anilor, această situație s-a repetat de mai multe ori. Istoria locală îi atribuie lui Quincy mai multe capitulări succesive în fața britanicilor, fără ca administrația și viața cotidiană a coloniei să fie in vreun fel afectate. Practic, Quincy transformase capitularea într-o strategie de supraviețuire. „Nu vă pot învinge. Dar nici nu trebuie.”
Situația avea însa să se schimbe definitiv după războaiele napoleoniene. În 1810, britanicii au preluat controlul asupra Mauritius-ului și Seychelles, iar prin Tratatul de la Paris din 1814, Franța a cedat oficial Seychelles Marii Britanii. De această dată schimbarea nu mai era temporară. Seychelles devenea colonie britanică.
Și totuși, ceva foarte interesant s-a întâmplat. Britanicii nu l-au eliminat imediat pe Quincy, dimpotrivă pentru ca au considerat experiența lui era prea valoroasă. Omul care reprezentase administrația franceză a continuat să joace un rol important și sub noua putere britanică, a fost numit Justice of the Peace.
Jean-Baptiste Quéau de Quincy a trăit suficient pentru a vedea transformarea definitivă a insulelor. A murit în 1827. Dar povestea lui nu s-a încheiat odată cu el, pentru că una dintre consecințele modului în care s-a făcut tranziția către administrația britanică se vede și astăzi.
Seychelles a devenit colonie britanică, însă cultura franceză nu a dispărut. Numele familiilor au rămas în mare parte franceze. Numele multor locuri au rămas franceze. Limba creolă seychelleză s-a dezvoltat pe o bază lexicală franceză. Quincy nu este singurul responsabil pentru această continuitate culturală. Dar politica sa pragmatică face parte din povestea tranziției relativ neobișnuite prin care au trecut insulele.
Quincy este înmormântat Mormântul în Victoria, în zona actualei State House, reședința oficială a președintelui Seychelles. Dintre toate personajele istoriei timpurii a Seychelles, Jean-Baptiste Quéau de Quincy rămâne unul dintre cele mai simpatice și mai neobișnuite.
